Afacere cu gust nipon

Afacere cu gust nipon

23-08-2022
Japanos, un brand modern, care oferă clienților de pe două continente autenticitatea culinară din Țara Soarelui Răsare, caută noi parteneri cu care să dezvolte sistemul de franciză
 

Unul dintre creatorii conceptului, actrița Kana Hashimoto, a ajuns în România când era adolescentă. După două decenii, împreună cu omul de afaceri Gabriel Faflei, s-a gândit să deschidă restaurante în care să ofere clienților mâncăruri autentice din țara natală, folosind ingrediente din moștenirea gastronomică tradițională, dar care să fie accesibile și cu o prezentare modernă. Prima locație astfel gândită a fost inaugurată în 2016. Oaspeții au descoperit o experiență gastronomică de neuitat, o conectare memorabilă cu aromele bucătăriei nipone.

Ideea a fost să creăm o experiență unică în restaurant și o prezență online foarte puternică, luând în considerare nevoile clienților noștri pentru un stil de viață echilibrat. Așa a fost creat primul concept de Ramen-bar din România. Bento Sushi Ramen vine cu o selecție de supe, platouri cu sandwich-uri și sushi. Ne-am dezvoltat frumos, așa că, până acum, avem patru locații proprii și o bucătărie pentru livrări, dar și patru restaurante în Algeria și șase în Malta. Vrem să  dezvoltăm și mai mult acest concept de take away fast casual restaurant. De altfel, noi credem că acesta va fi preferat de tot mai mulți oameni de afaceri, pentru că reprezintă viitorul”, a declarat Kana Hashimoto.

Japanos are o reputație solidă în piață, fiind cunoscută pentru calitatea produselor, iar misiunea sa este să ofere cel mai proaspăt și bun gust. Cele mai populare preparate ale lor sunt: ramen, bento și sushi. Fondatorii sistemului de franciză se mândresc foarte mult cu felul principal de mâncare – Ramen, rețeta specială la care folosesc yakibute (carne de porc marinata). Ramen este o supă de carne sau de pește ce conține tăiței și poate fi aromată cu sos de soia și miso. Depinzând de tip, poate conține și alte ingrediente, precum carne de porc, alge, bambus, ceapă verde, ou fiert sau ciuperci. La rândul său, bento este o gustare servită, de obicei, într-o cutie specială și constă în general, din orez, carne sau pește, zarzavaturi și murături. Sushi este tot mai cunoscut în întreaga lume, deși este relativ nou și pentru japonezi, care l-au gătit pentru prima dată la începutul secolului XIX. Preparatul este făcut din orez oțețit sau acrit, combinat cu diferite alte alimente gătite sau în stare crudă.

Meniul celor de la Japanos conține rețete integral japoneze, concepute de bucătari niponi care au deprins pasiunea pentru bucătărie de la bunici. Fondatorii Japanos vor să creeze și să promoveze mereu experiențe culinare sănătoase, autentice, cu o notă urbană. Cât despre valori, ei cred în autenticitate, accesibilitate și eficiență.

Pentru parteneri este un business operațional, iar în locația francizată nu este nevoie de bucătarul sushi. Brandul, versatil din punctul de vedere al locației, poate fi plasat în locații stradale, în clădiri de birouri sau în insule din centrele comerciale. Tododată, are o importantă componentă delivery, piața pe acest segment fiind în creștere în ultimii ani.

Japanos mizează pe experiență și  bonitatea dobândită și vrea să accelereze expansiunea națională și internațională.

Cei interesați de această afacere de succes pot găsi mai multe amănunte în Catalogul de franciză postat pe portalul nostru.